press

Aparitii Presa

Speram sa gasiti informatii interesante citind articolele publicate in Romania sau peste hotare de catre echipa noastra.

Imi fac reclama?

Mai 2009 - Food&Bar Magazine

“Reclama e sufletul comerţului”. Orice român ştie acest lucru. Mai presus de toate însă, în aceste zile pe care le trăim, reclama e un cost pe care mulţi nu ştiu dacă şi-l mai pot permite.

Detalii

În această lună, mă gândesc să combinăm utilul cu plăcutul şi să vorbim despre când şi de ce e recomandat să faci reclamă. Pentru acest lucru, haideţi să pornim cu negaţia întrebării: De ce să nu îmi fac reclamă?

Bugetele

Unul dintre motivele pentru care oamenii renunţă la a-şi face reclamă este preţul ei. Atunci când ai un pub sau un restaurant mai mititel, parcă nu îţi vine să plăteşti jumătate din încasările tale pe o lună pe nişte cartoane colorate pe care le primeşti de la o agenţie de publicitate şi pentru care mai ai nevoie de bani buni în plus pentru a le tipări în reviste sau ziare. E unul dintre cele mai frecvente răspunsuri primite.

În principiu, opinia mea este că reclama – dacă aveţi nevoie de ea – vă poate ajuta mult. În zilele acestea însă, totul se învârte în jurul crizei şi în jurul bugetelor mutilate. Voi reveni spre fi nal la condiţia de “dacă aveţi nevoie de ea”; pentru moment, vreau să adaug recomandarea de a asculta ce ne învaţă istoria: companiile care pe timp de criză investesc în comunicare şi în marketing, reuşesc să îşi sporească efi cient cota de piaţă imediat ce economia începe să îşi revină. Explicaţia pentru acest fapt vine dintr-o realitate: în criză sunt mai puţine reclame, deci mărcile care comunică acum au şanse să ajungă la urechile şi inimile consumatorilor.

Ghidurile de petrecere a timpului liber

“Păi de ce să dau bani, dacă sunt deja prezent în ghidurile astea de petrecere a timpului liber?” Am vizitat pagina de internet BRAT şi trebuie să vă spun că aveţi dreptate.

Pentru un restaurant din Bucureşti, pare suficient să atingă în fiecare săptămână aproximativ cinci sute de mii de consumatori potenţiali (tirajele brute pentru 24 Fun şi Şapte Seri). Cu toate acestea, trebuie să faceţi o evaluare a prezenţei dumneavostră în aceste ghiduri atât cantitativă, cât şi calitativă. Adică, trebuie să aflaţi dacă reclama a fost observată de clienţi, în general, şi de clienţii pe care vi-i doriţi dumneavoastră, în special.

Iată un mod de a testa cât de efi cientă e inserţia din publicaţiile acestea: includeţi un cupon de reducere sau o băutură cadou şi număraţi câte se întorc către dumneavoastră. Aici trebuie spus că tehnica de mai sus este preluată de la David Ogilvy, un domn care este pentru publicitate un fel de Jamie Oliver pentru bucătărie.

Chiar aveţi nevoie?

Şi acum, la desert, revin la condiţia amintită în primul paragraf. Din discuţiile pe care le-am avut până acum cu oamenii din horeca din România, nu a reieşit nici un client care să se bazeze pe reclame pentru a supravieţui în piață.

În foodservice contează calitatea, locaţia şi atmosfera. Când spunem calitate ne referim atât la servire, cât şi la mâncare. Un client fericit te recomandă altuia, în timp ce unul nemulţumit poate anunţa chiar şi zece oameni de păţaniile avute în locaţia de fooservice pe care o patronaţi.


Istoria se repeta

Aprilie 2009 - Food&Bar Magazine

Conceptul “All-you-can-eat”, apărut în Statele Unite ale Americii în anii ’30 ai secolului trecut, ca efect al crizei mondiale, revine în actualitate datorită noilor condiţii economice.

Detalii

Scăderea veniturilor cu care s-a confruntat societatea americană în anii ’30 (şi nu numai) a dus în acea perioadă la situaţia în care clienţii aveau în buzunare portofele mai subţiri decât nevoia de hrană. Pe de altă parte, restaurantele aveau nevoie de rulaj. Aşadar, în anumite restaurante, oricine putea mânca pe săturate pentru bani puţini. Înainte de a trece în revistă cele mai importante caracteristici ale restaurantelor de acest gen, vreau doar să punem la dospit o întrebare: “Pe când şi în România?”.

Şi acum, haideţi să anunţăm succinct câteva linii generale care trasează profi lul restaurantelor “All you can eat” (Mănânci cât poţi, plăteşti X lei).

Cantitate versus Calitate

Cantitatea mâncării cântăreşte mai mult decât calitatea ei. În 1933, aproape oricine se bucura de o masă caldă, îndestulătoare şi cât de cât comestibilă. Sigur, în zilele noastre, astfel de restaurante au standarde mai înalte, dar în aproape toate locaţiile “All you can eat” întâlnim compromisul cantitate versus calitate şi calitatea e cea de la care se face rabat. Prin urmare, poţi mânca câtă ciorbă doreşti, dar e de la plic, spaghetele sunt făinoase şi sosul lor uşor mai lipicios decât i-ar fi pe plac lui Peter Imre.

Preţuri mici şi calorii multe

Hrănitor era cuvântul cheie. Aportul caloric adus de mâncare trebuia să merite banii din ce în ce mai rari în buzunarul consumatorilor.

Prin urmare, în condiţiile actuale, un restaurant “All you can eat”, ar trebui să se ocupe serios de crearea unui meniu îndestulător, pe care să îl pregătească folosind ingrediente cât se poate de ieftine. Ca să fi m bine înţeleşi, vorbim aici de efi cientizarea costului fi rmei, nu de “ajustarea” reţetelor. Practic, ideea de afaceri din spatele acestor restaurante se referă la mutarea accentului pe partea funcţională a mesei.

Servire fără pretenţii

Prin locaţiile “mănânci cât poţi” ne ghidează, de regulă, benzi pentru tăvi de plastic. Servirea este unul din capitolele unde afacerile de acest gen merg pe principiul “nu există, deci nu costă fi rma nimic”. Dacă sunteţi de părere că românii nu s-ar înghesui la aceste locaţii, gândiţi-vă un pic câţi cunoscuţi au purtat tăvi de la McDonald’s sau KFC. Oricum, clienţii afacerilor “All you can eat” merg pe un principiu sănătos: “îmi pun singur cât vreau dacă nu costă în plus”.

Aşadar, locaţiile de tip “All you can eat” sunt afaceri în care clienţii apreciază cantitatea mâncării şi preţul extrem de mic (comparat cu posibilitatea de a dubla sau tripla porţia). Un exemplu de astfel de clienţi ar fi chiar şi turiştii străini care au bugete limitate.

Astăzi, atât contextul cât şi piaţa noastră par a genera oportunităţi pe această nişă de piaţă. La începutul anului scriam de bine despre 2009. Cine ştie? Poate spre fi nalul anului vom trece în revistă şi apariţia acestei specii de horeca şi în România.


De bine despre 2009

Februarie 2009 - Food&Bar Magazine

Cum spun şi teoriile economice, criza aduce unora şi lucruri bune, nu doar motive de disperare. Mă gândesc aşadar ca luna asta să amintesc câteva motive de bucurie în 2009.
Aşa cum şade bine în activităţile “horecare”, cele trei feluri de mâncare se completează reciproc: felul întâi – bucurii pentru clienţi, felul al doilea – context economic pe varză şi desertul – competitori fl ambaţi.

Detalii


Bucurii pentru clienţi

Clienţii din 2009 vor avea şanse mari să găsească mese libere oricând doresc să iasă la restaurant. Citeam în toamna anului trecut că o serie de restaurante extrem de exclusiviste din New York începuseră să răspundă cu “mâine seară” atunci când erau întrebate de o masă disponibilă. Acest ”mâine seară” este un mare pas înainte faţă de clasicul “anul viitor” pe care îl ofereau celor dornici de a face rezervări.

Deşi exemplul este oarecum extrem, tendinţa rămâne valabilă şi în România: clienţii vor avea mai multe mese din care să aleagă atunci când vor merge la restaurant.

În 2009, în ciuda celor recomandate de specialiştii în marketing şi economie, unele locaţii de foodservice vor scădea preţurile. Acest lucru, le poate transforma pe termen lung în competitori fl ambaţi. Deşi experienţele anterioare ne validează contrariul, poate că viaţa va dovedi că a scădea preţurile este cea mai bună decizie de management. Oricum ar fi , clienţii se vor bucura în 2009 de oferte speciale.

Şi hotelurile vor face oferte greu de refuzat. Înţeleg mai nou că în Marea Britanie cina în restaurantul hotelului îţi poate aduce o cameră pe o noapte din partea casei. Chiar dacă încă nu am auzit de aşa ceva la noi în ţară, clienţii români ar avea de câştigat dacă ar sta cu ochii pe ofertele hotelierilor locali.

Context economic pe varză Primul motiv pentru care un manager de restaurant, cafenea sau bar ar putea fi recunoscător pentru ce se întâmplă în 2009 este faptul că va scădea presiunea pe creşterea salariilor în rândul angajaţilor. Deşi toţi vor avea griji până peste cap în anul care începe, cererile mai rare de mărire de salarii cred că sunt un fel de răspuns la rugăciunile managerilor din 2007 şi 2008. Uneori, reacţia la criză este distracţia fără margini. Unii oameni se vor trata de criză petrecând seri de neuitat în cluburi şi baruri.

Haz de necaz sau tehnica “vreau-să-uit” vor face din unele cluburi locaţii prin care clienţii trec mai des.

Pe la mijlocul anului trecut, cine negocia menţinerea chiriei pe metru pătrat folosit era un fel de Donald Trump. În 2009 se pot obţine chiar scăderi de preţ în ceea ce priveşte acest capitol. Graţie crizei, numărul acelora care vor şi pot plăti mii de euro pentru un metru pătrat este în scădere.

Cereţi proprietarului un deal mai bun în ceea ce priveşte chiria şi întrebaţi-l discret câţi oameni interesaţi de spaţiile lui a întâlnit în ultimele treizeci de zile.

Competitori fl ambaţi

De ce să ne ascundem după pişcot? Doar o parte din companiile de foodservice vor trece cu bine criza. În 2009, se arată deci oportunitatea de a cumpăra companii concurente, sau aceea de a prelua cota de piaţă de la acelea care întorc scaunele pe masă pentru ultima oară.

În acelaşi timp, competitori fl ambaţi înseamnă şi cumpărături mai ieftine în relaţia cu furnizorii şi distribuitorii de materie primă. Profi tabilitatea afacerilor din domeniu va avea o tendinţă de scădere. Ceea ce nu face altceva decât să pună şi mai mare accent pe structura şi mărimea costurilor. Prin urmare, criza îi va arde pe competitorii care au costuri fi xe prea mari (de exemplu bani mulţi pe chirie) şi pe cei care au un management al stocurilor optimizabil.

Dacă privim şi partea plină a crizei, vom vedea că ea seamănă cu ciocolata fără lapte. E neagră şi amăruie, dar în acelaşi timp are antioxidanţi care ajută în menţinerea sănătăţii, fenoli care pot scădea tensiunea şi fl avonoizi care reduc colesterolul.


Ghici cine (mai) vine la cina

Ianuarie 2009 - Food&Bar Magazine

Așa cum există riscul să și se ardă mâncarea pe foc, există și riscul să dai faliment. Vestea proastă este că ambele riscuri sunt mari în perioade de criză. Cea bună este că atenția sporită ne ține departe de rele.

Detalii

În momentul când scriu acest text stau comod la birou cu o cană din cafeaua mea preferată lângă mine și mă bucur că am reușit să cumpăr dulciuri pentru Moș Nicolae fără să fiu linșat. Da, românii încă nu se abțin de la a cumpăra cu mult peste venitul lor disponibil, iar restaurantele sunt în continuare, cel puțin parțial, vizitate de clienți pofticioși.

Am citit zilele trecute că unii patroni de restaurante din SUA au început să resimtă criza abia în octombrie 2008. Mergând pe același principiu, probabil că abia în primele luni ale lui 2009 vor începe să fie din ce în ce mai multe mese libere în locațiile de foodservice din România. Cu toate acestea, cred că e binevenită o serie de idei pentru atacarea crizei ce va veni.

Unele companii, cum ar fi cele care produc pastă de dinți, scumpesc produsul diminuând cantitatea inclusă într-o porție/unitate de produs. În același fel, restaurantele pot, în perioadă de criză, să mențină prețurile.

Doar zece grame mai puțin dintr-o friptură de 250 de grame aduc o creștere de preț de 4%. Dacă în 2009 vă veți confrunta cu inflație, țineți minte că, pe termen scurt, puteți recurge la o asemenea tactică. E drept, clientul nu va fi fericit să își vadă friptura intrată la apă, dar șansele să fiți înțeleși sunt de câteva ori mai mari dacă respectați următoarele două condiții: calitatea mâncării și a serviciilor rămân impecabile și nu încercați să induceți clienții în eroare (meniurile trebuie aduse la zi).

Varianta mai tristă a acestei tactici ar fi cea care, din păcate e și cea mai plauzibilă: e posibil să fiți nevoiți să reduceți concomitent și prețurile și cantitățile. În SUA, atunci când veniturile disponibile au scăzut îndeajuns de mult încât oamenii să nu își mai permită mese în oraș, unele restaurante au reușit să îi readucă – măcar temporar – în restaurant prin prețuri și porții mai mici. Motivul? Oamenii aceștia iau masa în oraș pentru a socializa.

Deși se practică de ceva vreme, porția de mâncare împărțită între doi comeseni va deveni din ce în ce mai prezentă. Acest fenomen va fi cel mai des întâlnit în rândul locațiilor fără pretenții – care practică prețuri medii și sunt frecventate de prieteni și oameni pentru care cercul de prieteni și aportul caloric al mesei sunt mai importante decât luxul și apartenența la înalta societate.

Pentru cei care doresc să mențină traficul în perioada prânzului, o tactică testată este introducerea de pachete cu preț atractiv. Unele restaurante au deja astfel de programe, iar în 2009 sunt șanse mari ca majoritatea locațiilor din zonele de birouri să introducă astfel de oferte.

Toate locațiile vor înregistra atât scăderi în numărul de oaspeți, cât și în valoarea medie a bonului emis per masă; aceste lucruri vor pune presiune mare pe companiile care operează cu marje de profit mici și în special pe cele care au costuri fixe mari.

Criza care ne va învălui în anul care vine, va fi însă și un bun moment pentru o curățare a industriei horeca din România. Vom vedea cine conduce o afacere viabilă și sănătoasă și cine a rezistat pe piață doar din mărinimia clienților.

Iar atunci când economia își va reveni, creșterea va fi una sănătoasă și rapidă. Cei care vor supraviețui nu vor fi doar eroi, ci și bogați.

Deși în această perioadă există foarte puține vești bune și cu atât mai puține previziuni favorabile, abia în 2009 vom ști nu doar cine vine la cină, ci și câți vor cina în locațiile din România.


Viitorul caserolei

Noiembrie 2008 - Food&Bar Magazine

„Colectionez benzi elastice.” Asta le spun colegilor mei care ma intreaba de ce trec pe la ei in fiecare pauza de masa si le cer cauciucul care a fost garantia ca pranzul lor a ramas intact pe durata transportului catre birourile noastre.
Lasand la o parte proiectul personal de a construi o minge din benzi elastice, fiecare elastic din sertarul meu de la birou e o marturie ca afacerea de livrari la domiciliu sau birou e una in crestere.

Detalii

Stilul de viata al romanilor si venitul net disponibil sunt inca in curs de dezvoltare. Cu toate acestea, companiile care promit caserole pline de mancare gustoasa sau cutii de carton din care ies aburi imbietori sunt din ce in ce mai prezente in viata romanilor cu un stil de viata activ. Sunt ele insa companii cu un viitor asigurat? Depinde despre ce orizont de timp vorbim. Pe termen scurt si mediu, segmentul de livrari e un cal castigator; totusi, fara investitii in calitatea serviciilor si a produsului, multe afaceri din domeniu vor raspunde la din ce in ce mai putine ape luri de preluare a comenzilor.

Sa deschizi o firma de catering sau una care livreaza pizza la domiciliu e de cateva ori mai usor decat sa pui pe picioare un restaurant. In primul rand, capitalul necesar e mult mai mic: ai nevoie de 30 – 40 de metri patrati in care sa gatesti, ustensile de bucatarie, ingrediente si cel putin o bicicleta cu care sa livrezi produsul. Sigur, aprobarile de siguranta alimentara sau chiar atestatele HACCP si ISO sunt asemanatoare, dar in general pornesti mai usor o afacere de catering decat un restaurant. Acest fapt, dublat de aparitia a din ce in ce mai multe cladiri de birouri, sta la baza aparitiei micilor afaceri care incearca sa muste o bucata mai mare din piata pe care acum 5 sau 10 ani si-o imparteau doar cativa jucatori. E usor sa intri pe piata, dar nu oricine are succes. Piata de livrari la domiciliu sau birou e in stadiul de crestere, in care oricine e pe piata cu o mancare comestibila poate supravietui. In cele ce urmeaza, iata cateva argumente in sprijinul acestei idei.

E loc pe piata

Cu toate ca numarul de noi companii este in crestere, exista zone intregi din Bucuresti si orase din tara neacoperite. Exista nise culinare neexplorate: mancare indiana, mancare tailandeza si alte bucatarii care se preteaza livrarii la domiciliu.

Durata in care se face livrarea nu scade

Sunt remarcabile eforturile depuse de jucatori pentru a livra in timp util comenzile primite. Si asta mai ales in conditiile de trafic din Bucuresti. Totusi, este aproape sinucidere de business sa livrezi in 2 ore si patruzeci de minute sau chiar 3, asa cum fac unele companii cu specific chinezesc.

Vom avea in fata o industrie matura atunci cand accentul promovarii imaginii sau produsului va fi inlocuit de promisiuni ferme de rapiditate. Cel mai important beneficiu oferit de mancarea livrata la domiciliu este comoditatea – englezescul „convenience” – si nu un topping gratis. Cand una din trei companii va spune „livram in 30 de minute” sau „mancarea e gratis”, vom avea o industrie matura.

Meniul nu difera mult

Blatul de pizza e mai gros au mai subtire, cu malai sau fara. Bobul de orez mai lung sau mai scurt. In rest, meniurile predefinite sunt „copy/ paste” culinar. Mai mult chiar, meniurile au tendinta sa dospeasca si sa concureze cu restaurantele clasice.

Piata se afla acum in faza de experimentare gastronomica, dar imediat dupa ce primii jucatori vor fi fost rapusi de competitie, caracterul ludic in care e construit meniul va disparea.

Competitia cu substitutele nu exista

In ceea ce priveste serviciile substitute, acestea sunt inca niste amenintari fara fond pentru companiile de catering si de livrari la domiciliu. Restaurantele de la parterul spatiilor de birouri sunt pline in jurul pranzului, dar asta nu inseamna ca telefoanele companiilor care fac livrari culinare nu mai suna. Din contra. In acelasi timp, numaram pe degete companiile care au cantine bine puse la punct.

Diferente de pret

Diferentele de pret dintre companii sunt de cele mai multe ori efecte ale curajului de care dau dovada patronii, si nu oglinda beneficiilor suplimentare oferite de produsele respectivelor companii. Pe o piata in crestere, toata lumea castiga, asa ca una din strategii este sa smantanesti piata de bani.

Sigur ca piata e din ce in ce mai nerabdatoare cu competitorii sai. Este intr-adevar din ce in ce mai greu sa castigi banul clientilor de mancare livrata la domiciliu, sa ii faci sa revina si sa ii determini sa te recomande altora. Cu toate acestea, inca este loc pe piata. Nu stiu cand se va intampla. Stiu insa clar ca in viitor doar o parte din firmele care activeaza azi pe piata de foodservice livrat la domiciliu vor mai exista pe piata. Vom avea si in acest domeniu economic o caserola gigant? Poate. Cert este ca, pe teremen lung, caserola mare va inghiti caserola mica.


Despre gastrosexuali şi businessul de foodservice

Septembrie 2008 - Food&Bar Magazine

Termenul de “gastrosexual” a fost dezvoltat de Future Foundation, o companie de cercetare din Marea Britanie. Aceasta a efectuat un studiu pentru unul din brandurile de condimente ale Mars Inc. şi a identificat un segment de consumatori pasionaţi de gătit şi mâncare. Vorbim aşadar de un gourmet cu abilităţi sporite de gătit.

Detalii

Deşi termenul nu e în mod necesar dependent de sexul persoanei, în cadrul grupului de gastrosexuali se regăsesc în mod special bărbaţi, cu vârsta între 25 şi 44 de ani, activi, cu venituri peste medie şi pasionaţi de bucătăria asiatică. Deşi studiul se referă la piaţa britanică, pe măsura ce parcurgi datele poţi recunoaşte factori care se regăsesc şi în contextul românesc.

Cele trei motive pentru care gastrosexualii declară că gătesc sunt:

1 – Din pasiune – gătitul ca mod de împlinire personală
2 – Pentru a culege laude de la prieteni – gătitul ca mod de exprimare în cadrul cercului de apartenenţă
3 – Pentru a seduce – gătitul ca mod de a semnala disponibilitate în relaţia de cuplu

Dacă citind cele de mai sus v-aţi spus “vai de mine, sună a femeie”, aţi identificat motivul pentru care a şi fost denumit segmentul acesta “gastrosexual”: pasiunea pentru gătit şi arta culinară începe în cazul acestor bărbaţi să devină metoda de definire personală, interferând cu paradigme sociale care atribuie această caracteristică sexului feminin.

Principalul factor social care a impulsionat dezvoltarea acestui segment de consumatori este emanciparea crescândă a femeilor. Pe scurt, mai puţine mame casnice înseamnă presiune mai mare asupra taţilor pentru a se implica în activităţile de menaj. Luând acest fenomen şi urmărindu-l de-a lungul a două, trei generaţii, bărbaţii au descoperit gătitul ca soluţie la această presiune socială şi casnică. Lăsând la o parte faptul că să găteşti este mai uşor decât să speli vasele sau să calci rufele, gastronomia e şi încărcată de aspecte creative. Prin urmare, sexul masculin încearcă să împace şi capra şi varza, îmbinând utilul cu plăcutul în bucătărie.

Un alt factor care a susţinut dezvoltarea acestui segment este dezvoltarea de tehnologii şi metode noi în ceea ce priveşte pregătirea mâncării. Cuptorul cu microunde, semipreparatele şi chiar internetul plin de sfaturi şi trucuri casnice au coborât ştacheta în ceea ce priveşte gătitul. Azi e mult mai ieftin, din punct de vedere al timpului necesar, să pregăteşti o porţie de raţă cu portocale decât era acum 20 de ani.

Peste aceste două direcţii complementare, se aşază cu eleganţă creşterea venitului disponibil, care permite experimentarea altor culturi culinare, atât în restaurantele cu specific, dar mai ales în ţările de origine, prin călătorii efectuate către destinaţii exotice din Asia, Africa şi America Latină.

În final, trebuie să adăugăm acestor factori şi faptul că, în ultimul deceniu, au apărut tot mai mulţi bucătari de genul Jamie Oliver, care incită consumatorii de sex masculin la gătit, prin simplul fapt că prezintă bărbaţi care îşi definesc succesul prin mâncarea pregătită în cratiţa din bucătărie.

Acum că am creionat portretul robot al gastrosexualului şi am trecut în revistă factorii care au susţinut apariţia acestui segment de consumatori, e timpul să privim un pic în viitor şi să analizăm succint efectele acestei tendinţe asupra businessului de foodservice. Restaurantele şi barurile deopotrivă se pot aştepta la apariţia unui segment de consumatori mai sofisticat şi mai curios – dornic să încerce arome noi şi chiar să fure meserie.

Gastrosexualii sunt din punct de vedere culinar mai sofisticaţi, pentru că deosebesc un pui marinat de unul pregătit la grătar şi asezonat cu un mix de mirodenii ales din raftul unui cash and carry. De regulă, sofisticat se traduce prin marja mai mare pentru restaurant. Reversul medaliei este că această veste bună din punct de vedere financiar aduce în acelaşi timp consumatorii gastrosexuali mai rar în restaurant. Principiul de bază pare să fie:”Vreau să mănânc ceva special, dar ştiu să îmi gătesc şi singur.”

Experimentele din bucătărie vor împinge gastrosexualii să experimenteze şi în restaurant: “Azi o să testez pieptul de raţă cu ficat de gâscă în sos de vin cu ciuperci şi piure de cartofi dulci”. Acest lucru înseamnă că specialităţile haute-cuisine vor avea tendinţa de a creşte în ceea ce priveşte rata de încercare. Gastrosexualii sunt oamenii experimentării culinare – deci aşteptaţi-vă să fiţi nevoiţi să inovaţi din ce în ce mai des în ceea ce priveşte reţetarul.

Privită în sens larg, tendinţa iniţiată de acest segment de consumatori va avea pe termen lung două efecte complementar opuse pentru businessul de Horeca: cererea de produse sofisticate va creşte treptat, concomitent cu o potenţială reducere a numărului de vizite în restaurant. Deşi bărbaţii români mai au de ars multe tocăniţe până să fie gastrosexuali în adevaratul sens al cuvântului, tendinţa merită anunţată din timp, pentru a vă putea stabili planul de bătaie pentru viitor.